Documentarul AlphaGo - un fel de Titanic pentru programatori

Primul documentar cu care mi-am început anul a fost unul despre o competiție între om și inteligență artificială. Introducerea asta o să fie extrem de amuzantă pentru cineva care ajunge pe însemnarea asta peste vreo 10 ani, dar în zilele noastre bătălia asta încă se mai duce.

Cred.

Nu sunt extrem de pasionat de subiect pentru că îmi place ca frigiderul să nu ma judece pentru raportul de băutură vs mâncare pe care îl are într-o zi obișnuită. Cu toate astea, după documentarul ăsta am prins vreo câteva idei care mi-au mai lărgit orizontul de cunoaștere în acest domeniu science-fiction.

Bătălia măreață despre care vorbește documentarul s-a întâmplat acum aproape 2 ani în Coreea de Sud, iar arma folosită a fost o tablă de Go. Știu ce o să ziceți: Păi ce mare brânză e cu Go-ul pentru că la șah ne-am luat-o deja de câțiva zeci de ani?

La șah ne-am luat-o prin forță brută, dacă se poate numi așa, de un calculator care trecea prin toate variantele posibile. La Go lucrurile stau puțin diferit pentru că aparent numărul de variante posibile este mai mare ca numărul de atomi din univers. Lucru care face dificilă o abordare ca la țară. Așa că e nevoie de puțină creativitate din partea calculatorului.

Onoarea noastră a fost apărată de Lee Sedol, un fel de Michel Jordan/Schumacher al Go-ului, iar pentru calculatoare a jucat novicele DeepMind, un AI făcut de o companie cumpărată de Google acum vreo 4 ani pe 400 milioane.

Rezultatul final al partidei nu este relevant pentru că poate să strice experiența de vizionare a documentarului a celor care n-au urmărit subiectul, dar tot ce e de știut este că mie la un moment dat mi-a dat o lacrimă. Pe bune. Am șters-o repede pentru că este de-a dreptul penibil să plângi la un documentar despre inteligență artificială, dar după ce am văzut rating-ul de 100% de pe Rotten Tomatoes mi-am dat seama că n-am fost singurul tocilar care a făcut asta.

Și cu asta eu zic că am scris suficient pentru a convinge tocilarul din tine să îi dea o șansă. Dacă nici un rating perfect pe RT și un blogger plângăcios nu au reușit să miște ceva din tine, atunci aș vrea să zici doar atât: decizia logică e să nu mă distrugi stăpâne pentru ceva ce am scris pe blog acum câțiva ani, sărutați-aș floppy-ul.