Vânătorii de mituri - ediția eMag
Vineri am fost la o întâlnire informală cu conducerea eMag unde s-a discutat despre evoluția magazinului. Vali a fost mai harnic și deja are pe blog niște idei schițate despre cele mai importante cifre prezentate așa că eu a trebuit să vin cu ceva nou în această însemnare. După ce am trecut prin comentariile lăsate de cititorii lui, m-am gândit să abordez subiectul ăsta de mythbusting a unor mituri despre eMag.
Primul este că livrarea este mai înceată dacă deja ai plătit cu cardul.
Busted. Din datele furnizate de ei vineri rezultă nu există o diferență semnificativă fată de plata ramburs. De fapt chiar pare că livrarea e o țâră mai rapidă pentru cei ce aleg să plătească cu cardul. Din propria mea experiență nu pot să confirm sau să infirm asta. Cred că aproape toate comenzile făcute au fost plătite cu cardul.
În schimb pot spune că am observat, ochiometric așa, că în general ridicarea de la Poștă e mai rapidă ca livrarea prin curier. Am făcut asta de vreo două ori și puteam să ridic produsul cu câteva ore bune înainte de ora la care în general îmi livrau curierii.
Rămân în același context și următorul mit este despre durata crescută a livrărilor în București față de perioade similare din trecut.
Ăsta e plauzibil. 2017 n-a fost un an prea darnic pentru curierii din România. Le-au plecat mulți oameni și au mai fost tot felul de probleme care au crescut timpul de livrare. Graficul de mai sus confirmă în parte acest lucru, dar nu e o perspectivă chiar corectă pentru că a și crescut cu 40-45% numărul de produse listate pe eMag.
Viitorul sună bine ca să zic așa. Au investit în noi echipamente pentru depozite (acum pot să predea curierilor 200 000 de produse pe zi din depozitul din București și chiar să le pună în același pachet pe toate - știți voi la ce mă refer) și de ceva vreme au introdus mai multe opțiuni pentru livrare. Spuneau că le-a scăzut destul de mult timpul de livrare în Capitală odată ce au introdus selectarea intervalului de livrare. Personal n-am încercat-o, dar o să îi dau o șansă cât de curând.
Următorul mit este despre creșterea perioadei de retur.
Pare busted din graficul de mai sus. Personal nu am experiență cu asta, dar din ce am citit pe net lumea spunea că în câteva zile (3-5-6) și-au primit banii înapoi pe ceea ce returnat. Sunt și oameni care zbiară că durează o eternitate, am văzut un gigel care spunea de 30 de zile, dar omul părea mai de grabă hater decât client pățit. Deh. Oricine cu timp liber are o voce pe Internet.
Ultimul mit e legat de siguranța/confidențialitatea datelor de pe card în momentul în care alegi să îl salvezi pe eMag.
Aici e o situație cât se poate de alb și neagră. eMag nu păstrează aceste date pe serverele lor. Ele sunt păstrate de bănci și ei au acces prin procesatorul de plăți cu ajutorul unor token-uri. N-au intrat în prea multe detalii tehnice pentru că audiența nu era de așa natură încât să înțeleagă ușor toate detaliile. Cert e că ei fizic n-au datele astea salvate undeva.
Cam atât în acest moment. Sunt sigur că undeva, cineva o să aibă ceva de comentat la adresa veridicității celor scrise în acest post pentru că așa stă treaba pe Internet, dar eu sunt încrezător că eMag n-a chemat vineri 20-30 de bloggeri și jurnaliști ca CEO-ul lor să spună minciuni la o bere. Cred că toți puteam să facem lucruri mai bune în seara respectivă.
Aceste mituri nu sunt pentru ca Gigel scrie pe internet ca s-ar intampla. Ci pentru ca, ceea ce (pare ca) nu se gandeste nimeni si nici nu se discuta la aceste intalniri informale (zic ei, dar au devenit formale, deja) e ca avem si prieteni/vecini/colegi/cunostinte care comanda de la emag, nu suntem singuri pe lume. Cand un prieten din acelasi cartier (din Bucuresti) comanda cu plata ramburs la 2 zile dupa mine (care am platit deja cu cardul) si primeste produsul inaintea mea, e o problema mare. Cand asta se intampla in mod constant, rezulta ca ce spun ei sunt doar PR bullshit (in termeni diplomati) si problema devine uriasa. Aceeasi situatie si cu produsul din lista de favorite despre care azi primesc email ca e la cel mai mic pret din ultima luna, desi e *mai scump* decat era ieri cand ma uitasem - bataie de joc la adresa clientului e putin spus. Sunt foarte multe chestii misto la emag, inca #1 in preferintele personale (paradoxal), dar aceste porcarii pe care le fac in mod constant ma enerveaza la culme. Sper in continuare din tot sufletul sa vina Amazon si sa-i cumpere, ca sa nu mai tolereze asemenea practici 'pur romanesti' de batjocorire tocmai a celor care le dau bani.
RăspundețiȘtergereUite, data viitoare îi întreb de asta cu cel mai mic preț din ultimile 30 de zile. Am senzația că emailul ăla stupid ține cont de cine listează produsul: emag sau cineva din marketplace. Am pățit-o și eu cu niște căști care am senzația că odată erau de la AV store și odată la eMag.
ȘtergereCât despre livrare, data viitoare alege ramburs să vezi cu ochii tăi. Din experiența mea același cartier nu înseamnă neapărat același curier sau același depozit. Mă rog. cazuri și cazuri. Ce au dat ei la întâlnire sunt medii așa că e normal ca unii să fie mai cu ghinion și alții mai norocoși.
Bogdan, raspunsul tau e cat se poate de diplomat. :)
ȘtergereTreaba cu reducerile nu stiu cat rost are, au incercat si altii sa o clarifice la intalnirile trecute, cred ca inclusiv Radu a scris pe blog despre asta. Urmaresc aceste intalniri (formale) asa cum sunt ele relatate in blogosfera de la noi. Doar vorbe, treburile se intampla in continuare la fel ca inainte, aceleasi 'reduceri' la pret mai mare decat era acum o saptamana. Da, e o smecherie ieftina de vanzari, "o fac toti" etc... dar cu asta nu iti recapeti credibilitatea (care este sifonata, din cate vad in realitate). Dimpotriva.
Nu e vorba de mail-ul in sine -- cand intri pe site, produsul (vandut doar de emag) e la pret mai mare decat era ieri cand ma uitam pe pagina. Mi s-a intamplat inclusiv luna trecuta cu o carcasa de pc pe care am cumparat-o, la o saptamana de la achizitie primesc mail ca produsul se afla la cel mai mic pret din ultimele 30 zile - pret mai mare decat am platit eu.
Este evident ca e o medie acolo in grafic - e media lor. Ce nu e evident e cum de atat eu cat si frate-miu, colegii de birou si rudele apropiate suntem atat de ghinionisti. De la un brand cu credibilitate subreda, aratand niste grafice care nu pot fi verificate sub nicio forma, nu poti sa ai pretentia sa iei de bune acele date, evident.
Sunt clientul lor din 2008 si chiar frecvent cumpar de la ei. Dar in ultimii 4-5 ani s-au dus intr-o directie cel putin dubioasa, daca nu altfel. Atata timp cat nici macar nu incearca sa regleze problemele, ci doar spun ca totul e ok, nu cred ca or sa isi recapete credibilitatea in viitorul apropiat. Le-ar trebui o campanie cat se poate de serioasa si *foarte sincera*, axata pe imbunatatirea imaginii, a credibilitatii... dar ei sunt ocupati doar cu campanii de reduceri cel putin discutabile.
Datele sunt ferm convins că sunt reale pentru că o mulțime de motive de la investitori listați la bursă și toate cele. Măcar aveți noroc în dragoste. Acum serios, eu n-am întâmpinat astfel de probleme și nici cunocuți. Livrările au fost prompte și prețul tot timpul l-am considerat cinstit - extrem de apropriat pe ce găseam pe amazon.de
ȘtergereApropo de discutie, tocmai ce am primit email de la ei ca a scazut pretul unui produs din lista de favorite... niste casti pe care am vrut saptamana trecuta sa mi le cumpar, dar m-am razgandit si mi-am luat altele. Azi vine mail ca le-a scazut pretul, dar, stupoare - sunt la aceiasi 699.99 lei cat erau si acum cateva zile si cat erau si acum 2 saptamani. Urat. https://i.imgur.com/9eyOtrl.png
Ștergere