Prima tentativă de fotografiat insecte cu un Panasonic LX100
Pentru că tot era cald și frumos sâmbătă, am zis să dau o fugă prin Grădina Botanică să văd dacă e rost de ceva de fotografiat. N-am găsit nimic special și cred că am văzut flori mai frumoase pe la florăriile de pe stradă, dar a fost liniștitor și plăcut.
Aveam filtrul de macro la mine (Raynox 250 pentru cei interesați) și am zis să surprind niște poze din alea super mișto cu insecte. Brusc am căpătat un nou respect pentru cei care fac asta profesional. După ore de stat aplecat, chircit și bătut în cap de un soare mult prea călduros pentru perioada asta, rezultatele sunt din categoria meh.
Ce urmează mai jos nu este o selecție, sunt aproape toate pozele care mi-au ieșit cât de cât în focus. În rest, zeci de cadre în care nu se înțelegea nimic sau insecta plecase de mult. Este greu pentru cineva ce n-a avut nicio tangență cu insectele până acum să facă asta bine din prima. Nu le știu comportamentul și după prima oră aveam senzația că sunt peste tot mine - deși doar mintea avea chef de trolling - dar nu mă las!
Ca idee, le las aici pentru a vedea mai încolo de unde am plecat.
Mie mi-au placut!
RăspundețiȘtergereMă bucur. Sper ca pe viitor să pun unele mai bune.
ȘtergereFoarte bune fotografiile, felicitari!
RăspundețiȘtergere