O nouă perspectivă: câte cărți puteai termina anul ăsta?

În metrou sunt două tipuri de oameni, cei cu un telefon in față și ăia cu un kindle. A doua categorie este semnificativ mai puțin reprezentantă, dar nu ei sunt esența acestei însemnări. Este vorba de prima categorie: whatsappiști, facebook-scrolleri, expunere readerii sau pro candy crush gamers ; categorie care, conform unor știri, nu are timp să citească.

Băi, timp este. Voința cam lipsește. Aici o să mă laud puțin: de când am început să merg cu metroul (aprilie 2015), am citit nouă cărți. Asta înseamna cam 3500 de pagini citite doar în drum spre și de la muncă. Un timp practic mort care trebuia altfel să îl dedic telefonului. 

Primele 7 cărți au fost pe kindle, asta înseamna că puteam să citesc doar în metrou, dar ultimele două au fost cărți audio care mi-au dublat spre triplat timpul de citit pentru că așa am putut să acopăr și drumurile până la metrou.



Să demonstrez! Un audio book a avut 370 de pagini și mi-a fost citită timp de 11 ore, alta 400 de pagini în 13 ore - așa ca grosso modo aș putea spune ca 30 de pagini de audio book sunt cuprinse într-o ora. Adică o pagină la 2 minute.

1 aprilie - 1 decembrie înseamna 245 de zile, 175 de zile de mers la birou. Dus - întors fac cam 1:20 ore, 80 de minute pe drum. Asta înseamnă (175 zile x 80 minute)* 0.5 pagini pe minut = 7000 de pagini. Ok, am exagerat când am zis că puteam să îmi triplez numărul de pagini, e vorba doar de dublat. 

Să revin la întrebarea din titlu: câte cărți puteai termina anul ăsta? Dă să calculez! Sunt în jur de 230 de zile lucrătoare (253 - 21 de concediu) și faci cam o oră jumătate până și de la birou, de aici rezulta 10 350 de pagini pierdute în fața telefonului mobil. Cam 20 de cărți de ~500 de pagini. 

Mult, nu? Bine că nu mai avem timp să citim...

Dacă am făcut pe careva curios, audio books la discreție se găsesc pe audible.
Etichete

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Terapie în pandemie: paste de casă cu un aparat de făcut paste

Imagine
În toți anii ăștia de trebăluit și experimentat prin bucătărie, niciodată nu m-am gândit să îmi fac pastele de la zero. Părea prea complicat, prea mult de curățat și în general aducea mai mult a bătaie de cap decât ceva ce aș alege să fac de bună voie. Astfel, am preferat să cumpăr paste uscate sau proaspetele și mă concentrez mai mult pe restul ingredientelor. Până la urmă alea dau gustul, nu? Așa că mai toate rețetele mele cu paste erau în general un amalgam de multiple ingrediente care ar fi făcut orice italian să exclame "Oooooh!🤷🙅🙅🙅". Bune la gust, dar cam grele.  Recent, mai mult din curiozitate decât dintr-o nevoie acută, am decis că poate e cazul să îmi fac un upgrade pe zona de paste și am luat o mașină de făcut paste. Era la ofertă și destul de ieftină încât să nu îmi pară rău dacă nu ne înțelegem:  Laica PM2000 la 124 lei .  Îmi place să cred despre mine că sunt un om cu puține preconcepții, dar n-am mai greșit atât de mult de nu mai știu când. Nu doar că ...
Mai mult

Despre respect, mâncare și șnițele proaste

Imagine
Cel mai trist lucru pe care îl văd la o noi ca națiune bombardată de fiecare sărbătoare cu catralioane de reclame la pastile pentru digestie e că nu știm să respectăm mâncarea. Nu excesul. Nu pofta nesfârșită. Astea e și asta suntem, dar respectul pentru mâncare e o chestie care se crește.    Inițial postarea asta trebuia să fie despre altceva. Despre mâncare aruncată pe jos și cum ne-am întors la vechile moravuri îndată de ce n-a trebuit să mai purtăm masca. Finuț. Arogant. Moralizator. Dar până acasă m-am calmat și am mai rumegat puțin problema.   Aici nu e vorba despre maniere sau bun simt, e vorba de respect. În special de respectul pe care îl avem pentru ceea ce mâncăm și respectul pentru noi când vine vorba de halit.  Ne lipsește demnitatea de a trata mâncatul ca un lucru mai mult decât necesar, deși la nivel declarativ suntem numai pe mătănii când vine vorba de mititei, burgărași și BBQ-uri. Veșnici bipolari. Iubim mâncarea, dar ne lipsește curiozitatea î...
Mai mult

Azi a plouat

Imagine
Pipera glorioasă într-o zi de Valentine's Day din 2018 Ploua de vreo 7 ore când am ieșit în dimineața asta cu câinele pe afară. Așa și? În București plouă în medie cam 108 zile pe an. Ziua de azi nu are nimic special față de celelalte. Chiar că. Și cu toate astea, te uiți la fețele oamenilor și îți dai seama cât de supărați sunt de această banalitate. Ai zice că cei mai supărați sunt ăia care nu s-au uitat pe geam când au plecat de dimineață și s-au îmbrăcat total prost pentru cei câțiva mulți stropi de afară. Dârdâie vizibil, fac pasul mare, dar nu sunt ei cei mai supărați. Nici cei care s-au înarmat cu umbrele ieftine care twerkuiesc în vânt. De ce să investești în ceva ca lumea când plouă doar 108 zile pe an? Mai bine te cerți cu ea, o abandonez și faci și tu pasul mare pentru a ajunge într-un loc ferit de vânt și apă. Nu, nici ei nu sunt cei mai supărați. Dacă vă vine să credeți, cei mai necăjiți pe vremea de afară sunt ăia care stau într-un fel de fotoliu, feriți de ploaie și...
Mai mult