O nouă perspectivă: câte cărți puteai termina anul ăsta?

În metrou sunt două tipuri de oameni, cei cu un telefon in față și ăia cu un kindle. A doua categorie este semnificativ mai puțin reprezentantă, dar nu ei sunt esența acestei însemnări. Este vorba de prima categorie: whatsappiști, facebook-scrolleri, expunere readerii sau pro candy crush gamers ; categorie care, conform unor știri, nu are timp să citească.

Băi, timp este. Voința cam lipsește. Aici o să mă laud puțin: de când am început să merg cu metroul (aprilie 2015), am citit nouă cărți. Asta înseamna cam 3500 de pagini citite doar în drum spre și de la muncă. Un timp practic mort care trebuia altfel să îl dedic telefonului. 

Primele 7 cărți au fost pe kindle, asta înseamna că puteam să citesc doar în metrou, dar ultimele două au fost cărți audio care mi-au dublat spre triplat timpul de citit pentru că așa am putut să acopăr și drumurile până la metrou.



Să demonstrez! Un audio book a avut 370 de pagini și mi-a fost citită timp de 11 ore, alta 400 de pagini în 13 ore - așa ca grosso modo aș putea spune ca 30 de pagini de audio book sunt cuprinse într-o ora. Adică o pagină la 2 minute.

1 aprilie - 1 decembrie înseamna 245 de zile, 175 de zile de mers la birou. Dus - întors fac cam 1:20 ore, 80 de minute pe drum. Asta înseamnă (175 zile x 80 minute)* 0.5 pagini pe minut = 7000 de pagini. Ok, am exagerat când am zis că puteam să îmi triplez numărul de pagini, e vorba doar de dublat. 

Să revin la întrebarea din titlu: câte cărți puteai termina anul ăsta? Dă să calculez! Sunt în jur de 230 de zile lucrătoare (253 - 21 de concediu) și faci cam o oră jumătate până și de la birou, de aici rezulta 10 350 de pagini pierdute în fața telefonului mobil. Cam 20 de cărți de ~500 de pagini. 

Mult, nu? Bine că nu mai avem timp să citim...

Dacă am făcut pe careva curios, audio books la discreție se găsesc pe audible.

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Terapie în pandemie: paste de casă cu un aparat de făcut paste

Despre respect, mâncare și șnițele proaste

Azi a plouat