poveste din bucuresti

Echipa metropotam.ro (din care indirect direct whatever se poate spune ca fac si eu parte) a facut pentru Teachers Film Festival un film foarte tare. Decernarea premiilor se desfasoara luni asa ca inca nu se stie care este rezultatul de palmaresc incat. Cu toate astea va pregatim niste surprize in viitorul apropriat ... dar despre asta intr`un episod viitor.

Aici si acum este vorba despre film ... despre care pot sa spun cu mana pe inima ca e more or less ... the story of my life asa ca nu se putea sa nu ma regasesc si sa nu`mi placa la nebunie. Drept urmare va invit sa vizionati cele 7 minute de munca sidua (daca se te simti bine se poate numi munca) concentrate in filmuletul de mai jos. Voi ce parere aveti? Ne lasam de online si ne apucam de filme?



Acestea fiind zise eu dau o fuga sa verific zapada din poiana sau de pe valea dorului ... wish me luck!
Etichete

Comentarii

  1. Clarisa25 noiembrie 2007 la 11:46

    mama, dar sa stii ca ai avut o viata cam trista.. :( chiar asa de trista? :-/

    RăspundețiȘtergere
  2. baghy25 noiembrie 2007 la 23:52

    imi place. o sa-l pun pe blog. am stat lipit de monitor cat a durat

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonymous26 noiembrie 2007 la 10:33

    bun, bun, multumim de PR! Onlinu tre' sa stie! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. fiama26 noiembrie 2007 la 11:33

    nice. frumos filmat, mai ales partea in care isi tot aprinde tigari. imi aduce aminte de requiem for a dream. subscriu la ce a zis clarisa dar lasa ca mai ai pana la 30.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bogdan Epure28 noiembrie 2007 la 22:45

    e cam puternic spus trista ... sa zicem mai variata :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Clarisa30 noiembrie 2007 la 22:32

    bine ca esti optimist! :D keep going (pana la 30. hihi...)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Terapie în pandemie: paste de casă cu un aparat de făcut paste

Imagine
În toți anii ăștia de trebăluit și experimentat prin bucătărie, niciodată nu m-am gândit să îmi fac pastele de la zero. Părea prea complicat, prea mult de curățat și în general aducea mai mult a bătaie de cap decât ceva ce aș alege să fac de bună voie. Astfel, am preferat să cumpăr paste uscate sau proaspetele și mă concentrez mai mult pe restul ingredientelor. Până la urmă alea dau gustul, nu? Așa că mai toate rețetele mele cu paste erau în general un amalgam de multiple ingrediente care ar fi făcut orice italian să exclame "Oooooh!🤷🙅🙅🙅". Bune la gust, dar cam grele.  Recent, mai mult din curiozitate decât dintr-o nevoie acută, am decis că poate e cazul să îmi fac un upgrade pe zona de paste și am luat o mașină de făcut paste. Era la ofertă și destul de ieftină încât să nu îmi pară rău dacă nu ne înțelegem:  Laica PM2000 la 124 lei .  Îmi place să cred despre mine că sunt un om cu puține preconcepții, dar n-am mai greșit atât de mult de nu mai știu când. Nu doar că ...
Mai mult

Despre respect, mâncare și șnițele proaste

Imagine
Cel mai trist lucru pe care îl văd la o noi ca națiune bombardată de fiecare sărbătoare cu catralioane de reclame la pastile pentru digestie e că nu știm să respectăm mâncarea. Nu excesul. Nu pofta nesfârșită. Astea e și asta suntem, dar respectul pentru mâncare e o chestie care se crește.    Inițial postarea asta trebuia să fie despre altceva. Despre mâncare aruncată pe jos și cum ne-am întors la vechile moravuri îndată de ce n-a trebuit să mai purtăm masca. Finuț. Arogant. Moralizator. Dar până acasă m-am calmat și am mai rumegat puțin problema.   Aici nu e vorba despre maniere sau bun simt, e vorba de respect. În special de respectul pe care îl avem pentru ceea ce mâncăm și respectul pentru noi când vine vorba de halit.  Ne lipsește demnitatea de a trata mâncatul ca un lucru mai mult decât necesar, deși la nivel declarativ suntem numai pe mătănii când vine vorba de mititei, burgărași și BBQ-uri. Veșnici bipolari. Iubim mâncarea, dar ne lipsește curiozitatea î...
Mai mult

Azi a plouat

Imagine
Pipera glorioasă într-o zi de Valentine's Day din 2018 Ploua de vreo 7 ore când am ieșit în dimineața asta cu câinele pe afară. Așa și? În București plouă în medie cam 108 zile pe an. Ziua de azi nu are nimic special față de celelalte. Chiar că. Și cu toate astea, te uiți la fețele oamenilor și îți dai seama cât de supărați sunt de această banalitate. Ai zice că cei mai supărați sunt ăia care nu s-au uitat pe geam când au plecat de dimineață și s-au îmbrăcat total prost pentru cei câțiva mulți stropi de afară. Dârdâie vizibil, fac pasul mare, dar nu sunt ei cei mai supărați. Nici cei care s-au înarmat cu umbrele ieftine care twerkuiesc în vânt. De ce să investești în ceva ca lumea când plouă doar 108 zile pe an? Mai bine te cerți cu ea, o abandonez și faci și tu pasul mare pentru a ajunge într-un loc ferit de vânt și apă. Nu, nici ei nu sunt cei mai supărați. Dacă vă vine să credeți, cei mai necăjiți pe vremea de afară sunt ăia care stau într-un fel de fotoliu, feriți de ploaie și...
Mai mult