Povești adevărate: cum am m-am transformat din impostor în expert... de multifuncționale

Povestea este destul de amuzantă și cumva pleacă de la zicala corporatistă "Spune-mi câți oameni se pot uita în ecranul tău de la muncă ca să îți spun cât de nou ești în firmă". Ghinionul de neșansă a făcut ca vreo 2 ani să fiu poziționat fix în punctul cel mai traficat din open space: lângă multifuncționala ce deservea 60+ oameni.

Vrând, nevrând, toată lumea ajungea cel puțin odată pe săptămână la monstruozitatea mecanică de un metru jumătate înălțime ce ocazional mai dădea și gherle. Se uitau lung la ea, apăsau niște butoane cu vizibilă disperare și apoi se întorceau spre mine să mă întrebe dacă știu ce are de nu merge.

Acum ca să înțelegeți puțin nivelul meu expertiză în multifuncționale, trebuie să spun că până să ajung la jobul ăsta aveam o medie de o foaie printată pe an, iar asta nu este exagerare. De scanat nici nu are rost să zic ceva pentru că nu cred că am avut ocazia să fac asta înainte. Practic am putea spune că aveam atât de multă experiență în subiectul acesta cât are în medie un ministru în orânduirea instituției pe care o conduce.

La început m-am ferit să îmi dau cu părerea pentru că n-aveam ce să zic. Am zis că nu știu și am sperat că prin rotație colegii mei vor reține că eu n-am pic de habar de ce multifuncționala nu merge. Știu, am fost naiv. Nu doar că nu s-a întâmplat asta, dar am dedus că oamenii m-au văzut suficient de mult lângă multifuncțională încât au ajuns să mă considere expert nu doar în depanarea ei ci și în utilizarea ei.

Am devenit expert prin proximitate și întrebările au început să varieze de la ce are la cum fac. Ironia face ca în timpul ăsta eu să fiu din ce în ce mai atent la ce fac băieții de la service care veneau să repare monstrul și astfel efectiv să fur niște meserie. N-am pretenția că aș putea să le fac jobul, dar ar trebui să îmi dea o bere pentru niște vizite pe care n-au mai trebuit să le facă.

Din păcate povestea nu are chiar un final fericit. Ucenicia mea s-a terminat prematur în momentul în care m-am mutat cu birou în altă parte - locul ăla unde nu se uită nimeni în monitorul meu. Unde nu trebuie să scuz orice ciudățenie pe care o am pe ecran ca fiind research. 

Iar referitor la poveste, așa mă gândesc că se întâmplă și în viață. Dacă omul te vede suficient de mult lângă un subiect care îl interesează periodic, ajunge să creadă că tu de fapt ești expert în subiectul respectiv. Se uită în gura ta ca la guru deși tu n-ai nicio performanță ieșită din comun - asta ca să nu fiu mai dur și să zic habar. Trebuie doar să treacă suficient de mult timp. #atât