Pe mine m-a motivat ordonanța asta


Pentru prima oară în viață simt că lucrurile sunt clare.

Nu e vorba de noi vs ei, e vorba doar de mine vs toată lumea. Azi am înțeles că lucrurile nu or să fie mai bine dacă nu le fac eu să fie mai bine pentru mine. Nu o să vină nicio entitate să își zică Mă, da' ce putem noi să facem să îi fie mai bine bloggerului nihasa? Nu se dorește schimbarea pe care eu simt că aș merita-o. S-ar părea ca e bine așa cum e.

De azi îmi văd liniștit de treabă pentru că doar așa pot să fac să îmi fie bine mine. Dacă metoda asta a struțului cu capul în nisip merge pentru alții, cu siguranță merge și pentru mine. E copilăros să zici piua, eu mă duc acasă acum că am teme de făcut, dar ce rost are să te enervezi pentru alții? Să se enerveze singuri dacă nu le convine ceva că sunt mari și vaccinați . Dar nu s-au enervat, așa că totul e cu siguranță superb.

Îmi accept critica care va veni peste câțiva ani de la viitoarele generații. Că am fost slab și n-am făcut nimic pentru ei. Asta e. Voi erați preocupați să faceți live-uri, să dați note și provocări... iar eu eram ocupat să îmi văd de parcela mea. Nu e rău nici așa. Socializarea ține și de foame și de sete.

E relaxant și deja soarele a răsărit în spatele meu. N-are cum să fie rău. Lângă geam am vreo câțiva porumbei care cântă ceva odă a unei Românii mărețe. E ca în basme. Ziua în care totul s-a schimbat în mai bine. Pentru mine.

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Terapie în pandemie: paste de casă cu un aparat de făcut paste

Despre respect, mâncare și șnițele proaste

Azi a plouat