Campionatul de trecut pe roșu

E o dimineață ca oricare alta și eu iar am prins semaforul de la fântânile de la Unirii. Mă uit în jur și încerc să dibuiesc cine o să fie marele câștigător de azi. E greu, par să fie mai mulți pretendenți ca niciodată. Îi studiez cu interes.

Oare care dintre ei o să fie campionul de azi? Corporatistul căruia nu i-a sunat alarma când trebuie? Gagicuța cu fustiță scurtă care tremură ca o piftie? sau băiatul care mestecă o sămânță în timp ce face o combinată la telefon cu ceva casetofon bengos?

Traficul se mai domolește și încep să treacă mașini din ce în ce mai rar, dar și mult mai repede. Acum e momentul să vedem cine are tupeu. Din grup se desprinde în sfârșit cel care nu mai poate să aștepte 10 secunde.

Este exact cel la care mă așteptam. Cel care a venit ultimul la semafor. Cel mai bătrân, cel mai încet și cel cu handicapul locomotor cel mai evident dintre noi toți cei care așteptăm omulețul verde. Cu bastonul tremurând se lansează cu viteza melcului turbat către refugiul dintre benzi.

Din sensul pe care îl traversează vine profesorul care forțează mai mult decât ar trebui mașina mult prea mică sau mult prea veche. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxon scurt. Claxooooooon lung. Claxon intermitent!

Nicio reacție din partea campionului. Se face că nu îl aude sau poate chiar nu îl aude. Poker face cum rar vezi la campionatele de jocuri de noroc. Își vede liniștit de drum și nici măcar nu o frântură de importanță nu îi acordă deja scârțâitoarei mașini.

A câștigat și bătălia asta.

Între timp s-a pus verde și ne urnim și noi. Îl depășim ușor că abia se prelinsese până la refugiul dintre benzi, dar îl privim cu admirație. YOLO!

Mâine la aceeași oră vom avea alt campion, chit că o să fie o copie fidelă a celui de azi, care va împunge puțin viața cu bastonul.

What a great time to be and to feel alive!